
Unele femei se confruntă cu disconfort fizic sau emoțional din cauza dimensiunii mari a sânilor. În astfel de cazuri, pacientele pot apela la reducția mamară sau operația de micșorare a sânilor, pentru a restabili un echilibru între confort și estetică.
Ce este reducția mamară?
Reducția mamară, sau mamoplastia de reducție, este o intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează excesul de țesut glandular, adipos și piele de la nivelul sânilor. Creșterea în dimensiune și greutate a sânilor determină întinderea și slăbirea ligamentelor care susțin glanda mamară. Acest lucru provoacă lăsarea sânilor și modificarea formei lor naturale.
Scopul operației de micșorare a sânilor este de a obține un contur mai armonios al sânilor, care să fie proporționat cu restul corpului. Pe lângă beneficiile estetice, procedura contribuie și la ameliorarea disconfortului fizic (durerile de spate, de gât și de umeri) și îmbunătățește calitatea vieții pacientelor și încrederea în propria imagine. Reducția mamară poate fi combinată cu mastopexia (ridicarea sânilor) sau corecția mameloanelor și areolelor, pentru un rezultat estetic complet.
Când este necesară operația de micșorare a sânilor?
Operația de micșorare a sânilor nu are doar un scop estetic, ci vizează și ameliorarea simptomelor și problemelor de sănătate cauzate de dimensiunea excesivă a acestora. Astfel, intervenția poate fi recomandată în următoarele situații:
- Dureri persistente la nivelul spatelui, gâtului și umerilor, din cauza greutății suplimentare pe care sânii o exercită asupra coloanei vertebrale și mușchilor.
- Disconfort fizic, oboseală, cauzată de dimensiunea excesivă a sânilor care influențează poziția corpului și mobilitatea;
- Probleme posturale care, în timp, pot duce la probleme ortopedice și disconfort pe termen lung;
- Limitarea activităților zilnice din cauza disconfortului fizic sau emoțional;
- Sânii sunt disproporționați în raport cu restul corpului;
- În cazul în care un sân este mult mai voluminos decât celălalt.
Pregătirea pentru operația de reducție mamară
Înainte de operație, trebuie să urmezi anumite proceduri și teste medicale, pentru siguranța și succesul intervenției. Printre acestea se numără:
- Efectuarea analizelor de sânge, mamografiei/ ecografiei mamare;
- Consultarea unui mamolog;
- Nu se administrează medicamente ce conțin aspirină cu cel puțin 2 săptămâni înainte de operație;
- Intervenția nu se realizează în perioada ciclului menstrual sau în apropierea acestuia;
- Medicul chirurg trebuie informat dacă porți proteze dentare sau lentile de contact;
- Evită expunerea la soare înainte de intervenție;
- Intervenția nu se realizează dacă există afecțiuni de orice tip, inclusiv răceala sau alte probleme de sănătate;
- Intervenția nu este recomandată dacă alăptezi, dacă plănuiești să rămâi însărcinată sau dacă plănuiești să scazi considerabil în greutate;
- Operația nu se desfășoară dacă sânii sunt încă în creștere;
- Hidratează-te corespunzător înainte de procedură.
Pentru a afla mai multe despre procedură, programează-te la un consult inițial cu Dr. Anatolie Taran.
Ce presupune operația de reducție mamară?
Intervenția de reducție mamară începe cu un consult inițial, în care se discută despre așteptările și obiectivele tale. Chirurgul explică că metoda aleasă depinde de fiecare caz în parte și că va discuta detaliile operației, inclusiv tipul de incizie care va fi folosit și cum se va proceda.
În timpul operației, se face o incizie pentru a elimina excesul adipos, glandular și piele. Chirurgul poziționează mamelonul în linie cu restul corpului, pentru un aspect mai estetic și mai armonios. Inciziile sunt închise cu fire de sutură, pentru a facilita vindecarea și a reduce cicatricile.
Cât durează operația de micșorare a sânilor
Operația de micșorare a sânilor durează de obicei între 2 și 3 ore, în funcție de complexitatea cazului și de tehnica utilizată. Durata poate varia și în funcție de dimensiunea sânilor, de cantitatea de țesut care trebuie îndepărtată și de necesitatea altor intervenții suplimentare.

Riscuri asociate intervenției
Deși complicațiile grave sunt rare, există unele riscuri asociate cu operația de micșorare a sânilor. Printre posibilele complicații ale procedurii se numără:
- Cicatrici inestetice;
- Asimetrii sau rezultate nesatisfăcătoare, care pot necesita intervenții suplimentare;
- Modificarea sensibilității mamelonului;
- Incapacitatea de a alăpta (posibil permanentă);
- Sângerări;
- Infecții;
- Desfacerea suturilor;
- Necroza;
- Tromboze venoase;
- Reacții adverse la anestezie.
Complicațiile pot fi prevenite sau gestionate prin evaluarea preoperatorie și respectarea recomandărilor medicului chirurg după operație. Riscul de complicații este mai mic atunci când intervenția este efectuată de un chirurg estetician cu experiență.
Beneficiile operației de micșorare a sânilor (reducție mamară)
Beneficiile operației de micșorare a sânilor se extind dincolo de aspectele fizice și funcționale. Intervenția are și un impact semnificativ asupra bunăstării psihologice și sociale ale pacientei. Printre cele mai importante beneficii pe care trebuie să le știi despre operație se numără:
- Un contur mai armonios al corpului;
- Reducerea disconfortului fizic;
- Desfășurarea liberă a activităților fizice sau sportive;
- Îmbunătățirea încrederii de sine;
- Confortul sporit.
Tipuri de reducție mamară
Există diferite tipuri de intervenții chirurgicale care fac parte din procedura de reducție mamară, în funcție de nevoile și caracteristicile pacientelor:
- Reducerea mamară a excesului de piele din jurul areolei – recomandată atunci când există doar piele în exces în jurul areolei, dar nu și țesut glandular. Chirurgul îndepărtează câțiva centimetri de piele, fără tăieturi laterale;
- Reducerea mamară în cazul obezității – o intervenție mai complexă, care implică reducerea volumului sânilor datorită țesutului glandular și adipos excesiv. Se recurge la intervenție chirurgicală de reducere din țesutul glandular și cutanat cu incizii special în forma unei ancore inversate;
- Reducerea mamară cu implant – recomandată în special după naștere sau alăptare, când țesutul glandular este redus, dar pielea rămâne în exces. Chirurgul va elimina pielea în exces și va plasa implantul mamar, pentru a reda volumul și forma naturală a sânilor.
Lifting mamar în timpul operației de reducție
Liftingul mamar efectuat în timpul unei operații de reducție mamară are ca scop restabilirea formei și fermității sânilor care au suferit modificări din cauza îmbătrânirii, alăptării sau altor factori. Procedura presupune ridicarea țesutului mamar lăsat și repoziționarea acestuia într-o poziție mai naturală și mai tineresc conturată. De asemenea, poate implica și reducerea dimensiunii areolei, în cazurile în care aceasta a devenit mai mare din cauza lăsării sânilor. Tehnicile chirurgicale folosite variază în funcție de gradul de ptoză mamară (cădere a sânilor) și de rezultatele dorite.
Cele mai frecvente tehnici de lifting mamar sunt incizia în formă de „gogoașă”, care presupune o incizie în jurul areolei, pentru cazurile ușoare, și incizia în formă de „ancoră” (T inversat), care este folosită pentru cazuri de ptoză mamară severă.
Liftingul mamar, combinat cu reducția mamară, ajută la restabilirea unui aspect mai tineresc și la îmbunătățirea proporțiilor corpului.
Recuperarea după operația de micșorare a sânilor
Recuperarea după operația de reducere a sânilor este un proces ușor în comparație cu alte tipuri de intervenții chirurgicale. Pentru a sprijini procesul de vindecare, se aplică un spray adeziv special pe suprafața pielii și un pansament care protejează zona operată. Suturile sunt realizate cu fire resorbabile, care nu trebuie îndepărtate, pentru a minimiza dimensiunea.
Trebuie să respecți recomandările medicului pentru o vindecare completă.
Indicații de recuperare
După operație, vei rămâne internată pentru câteva zile pentru ca starea ta de sănătate să fie constant monitorizată. În această perioadă, se administrează medicație intravenoasă – antibiotice pentru prevenirea infecțiilor, vitamine pentru sprijinirea sistemului imunitar și calmante pentru a reduce disconfortul postoperatoriu. Îți vei putea începe să reiei alimentația normală treptat, în termen de 24 de ore.
Pentru a sprijini procesul de vindecare și pentru a preveni posibilele complicații, trebuie să porți un sutien post-operator compresiv, timp de 2-3 luni după operație. După prima săptămână de la operație, poți face primul duș folosind apă călduță, fără să aplici presiune în zona sânilor. Activitatea sexuală poate fi reluată după prima sau a doua săptămână. Expunerea direct la soare și solarul sunt interzise în primele 3 luni după operație.
Odihna este foarte importantă în recuperarea post-operatorie. Evită stresului fizic și mental în această perioadă. Exercițiile intense trebuie limitate timp de 4-6 săptămâni.

Cât costă operația de reducție mamară?
Prețul unei operații de reducție mamară variază în funcție de complexitatea intervenției și tehnica utilizată.
Reducție mamară - Preț
În cadrul clinicii Dr. Anatolie Taran, prețurile pentru chirurgia sânilor sunt următoarele:
Chirurgia sânilor | EUR | MDL |
Augmentare mamară - mărirea sânilor cu implanturi mamare | 3,300 | 66,000 |
Reaugmentare mamară - cu implanturi mamare | 3,950 | 79,000 |
Reaugmentare mamară - cu implanturi mamare (Polytech OPTICON MICROTHANE Germania) | 4,950 | 99,000 |
Lifting mamar - sâni (ridicare) cu remodelare formă și repoziționare areolă. Ptoză gradul 2 - 3 | 3,000 | 60,000 |
Marirea sănilor cu țesut adipos | 2,000 | 40,000 |
Corecția areolelor — reducerea transareolară | 1,500 | 30,000 |
Lichidarea contracturii capsulare mamare - unilaterală | 1,200 | 24,000 |
Lichidarea contracturii capsulare mamare - bilaterală | 1,500 | 30,000 |
Operația de reducție mamară prin casa de asigurări nu este posibilă la clinica Dr. Anatolie Taran.
Întrebări frecvente privind reducția mamară
Dr. Anatolie Taran va răspunde la câteva întrebări frecvente referitoare la operația de micșorare a sânilor.
Cât durează recuperarea după reducția mamară?
Recuperarea după operația de reducție mamară poate dura între 4 și 6 săptămâni, în funcție de fiecare pacientă. Primele zile sunt cele mai importante, iar pacienta trebuie să urmeze cu strictețe recomandările medicului.
De ce analize am nevoie pentru operație?
Analizele de sânge sunt obligatorii înainte de operație. De asemenea, este necesară și o mamografie/ ecografie mamară.
Există contraindicații pentru operația de reducție mamară?
Da, contraindicațiile sunt sarcina, alăptarea și dacă sânii sunt încă în creștere. Intervenția nu este recomandată nici pacientelor cu rezultate anormale ale mamografiei, obezitate severă, diabet, tulburări de vindecare a rănilor sau de coagulare sau afecțiuni cardiovasculare.
Când pot reveni la activitățile cotidiene după procedura de micșorare a sânilor?
Acest lucru depinde de fiecare caz în parte. În general, activitățile fizice ușoare pot fi reluate după 3-4 săptămâni de la operație, iar cicatricile se vor îmbunătăți treptat.
Cât timp va fi nevoie să țin legătura cu chirurgul plastician?
În primele săptămâni după intervenție, vor avea loc controalele, pentru a urmări evoluția procesului de recuperare. Ulterior, controalele vor avea loc mai rar, se vor monitoriza cicatricile, iar chirurgul se va asigura că recuperarea decurge normal.