Timpul trece în defavoarea noastră, iar semnele îmbătrânirii devin vizibile cu pași rapizi. Toate femeile, mai devreme sau mai târziu, sunt afectate de riduri, piele lăsată, pomeți lipsiți de volum și șanțuri nazolabiale. Liftingul facial urmărește întinerirea feței prin înlăturarea excesului de piele, atenuarea ridurilor și repoziționarea structurilor faciale profunde. Liftingul facial face parte din chirurgia estetică facială și este extrem de promițător. Mai multe la acest subiect am aflat de la Anatolie Taran, medic plastician în cadrul clinicii Terramed.
Ce este liftingul facial?
Liftingul facial reprezintă cea mai cuprinzătoare metodă de tratare a ridurilor cauzate de îmbătrânire. Operația cuprinde un spectru de proceduri larg, de la intervenții minim invazive la tehnici mai complicate. În timpul acestei proceduri, din seria chirurgiei estetice faciale, se înlătură pielea în exces, țesuturile subcutanate și mușchii se întăresc, de asemenea, se repoziționează pielea în zona gâtului. Este posibilă și o corecție a pungilor de sub pleoapele inferioare, eliminarea liniilor de marionetă, eliminarea gușei sau a aspectului de bărbie dublă.
În ce condiții o femeie poate recurge la această procedură?
O femeie poate recurge la această procedură în următoarele situații:
- dacă are pielea lăsată în zona mediană a feței și la nivelul liniei maxilarului;
- dacă are pliuri adânci care unesc colțurile gurii cu nasul (pliurile nazolabiale);
- dacă are linii care se întind de la fiecare colț al buzei, în jos, către bărbie (liniile de marionetă);
- dacă grăsimea de pe față s-a lăsat ori și-a schimbat inestetic poziția;
- dacă pierderea elasticității pielii și a lipsei tonusului muscular au dus la formarea gușii;
- dacă are aspect de gușă dublă din cauza pielii lăsate și a surplusului de depozite de grăsime de sub bărbie și maxilar;
- dacă pielea gâtului este laxă (lipsită de tonus și în exces).
Ce trebuie să cunoască o femeie despre liftingul facial?
Există mai multe tehnici de realizare a liftingului chirurgical facial. Medicul plastician îți va recomanda o metodă în funcție de obiectivele vizate și de caracteristicile faciale, în special forma feței. De ce este nevoie de o consultație minuțioasă preventivă? Pentru că fiecare față are zonele sale individuale și nu este posibil de realizat o incizie mare, iar pielea să fie întinsă deopotrivă. Odată cu trecerea timpului, aspectul acestor zone, de cele mai dese ori, se înrăutățește. Deci, este un proces foarte individual. În unele cazuri, se schimbă elasticitatea pielii din regiunea gâtului, în alte cazuri – din regiunea pleoapelor. Chirurgia estetică a evoluat mult în ultimii ani, iar un medic competent știe să accentuează individualitatea fiecărei femei și să schimbe doar ceea ce și-a pierdut din farmec. Altminteri, toate femeile vor arăta la fel.
Plasarea și lungimea inciziilor variază, în dependență de tehnica de lifting care se potrivește. Există o tehnică de lifting facial cu un număr limitat de cicatrici - ele pot fi ascunse în zona din jurul urechii. În linii mari și pe înțelesul tuturor, în timpul liftingului facial se ridică pielea, dar în mod absolut diferit.
Cum decurge intervenția de lifting facial?
Majoritatea tehnicilor de lifting facial se concentrează pe zonele joase ale feței, precum linia maxilarului, gușă și obraji. Poate exista, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii zonei mediene sau frunții. Prin anumite tehnici se pot repoziționa sau reconsolida țesuturile faciale adânci pentru un rezultat mai bun. În unele situații, medicul înlătură sau chiar adaugă grăsime sau alte substanțe pentru a umple zonele lipsite de volum.
În funcție de zona vizată a feței și de procentul de schimbare dorit se fac incizii corespunzătoare. Odată ce se fac inciziile, vor urma mai multe operațiuni de subminare a pielii (separare a pielii de pe față de mușchi și țesuturi) și de ridicare a țesuturilor din profunzime. Astfel, se eliberează pielea pentru a putea fi drapată și întinsă, obținându-se un aspect neted.
Apoi medicul plastician ridică pielea de la nivelul tâmplelor, a obrajilor, gâtului, suspendează și repoziționează țesutul conectiv subcutanat pentru a putea înlătura excesul de piele și grăsime. Dacă pe lângă această procedură se face și un lifting al gâtului, mușchii se aliniază pentru a garanta un suport mai bun pentru gât și maxilar. În unele situații, se apelează la liposucție pentru zona gâtului și a maxilarului sau, chiar, se folosesc implanturi faciale pentru a crea volum la nivelul pomeților sau al bărbiei.
În cele din urmă, chirurgul va drapa pielea pe structura proaspăt reconsolidată și va închide inciziile prin suturi sau clipsuri mici metalice. Dacă este necesar, se vor instala și tuburi de dren și zona operată va fi bandajată.
Cum vor arăta inciziile și cicatricile?
Indiferent de tipul de lifting facial care se va alege, vei avea incizii care vizează zona din jurul urechii. Cicatricea se face anterior și urmărește conturul urechii și în spatele ei. Se ridică tegumentul 5-7 cm.
În ceea ce privește liftingul facial tradițional, chirurgul va face inciziile în linia părului, la tâmple, prin fața urechilor ca mai apoi să le ascundă prin pliurile naturale din spatele urechii în linia inferioară a scalpului.
Dacă se alege un lifting facial cu incizie limitată, inciziile vor fi făcute în linia părului pornind de la tâmple, prin fața pavilionului urechii și ascunse în spatele acesteia, în pliul natural. E posibil să mai fie nevoie de incizii la baza pleoapelor inferioare, zona temporală sau sub buza superioară.
Pentru liftingul gâtului incizia va porni de la nivelul lobilor urechii și va continua prin spatele urechii, cu coborâre în zona inferioară a scalpului. Va fi nevoie și de o incizie sub bărbie.
Chirurgia estetică facială modernă permite ca aceste cicatrice să fie aproape invizibile: înguste, aplatizate și plasate strategic după ureche sau în zone unde pot fi confundate cu riduri naturale. Dacă sunt suficient de camuflate, vei putea purta părul scurt. În cazul cicatricilor hipertrofice, întâlnite în cazul persoanelor cu o nuanță închisă a pielii se poate realiza corecția cicatricelor faciale.
Ce întrebări trebuie să adreseze pacienta medicului plastician?
- dacă nu există anumite contraindicații și dacă așteptările sunt realiste;
- ce tip de procedură se potrivește nevoilor personale;
- ce tip de anestezie se recomandă;
- care sunt riscuri și complicațiile posibile;
- cum vor fi abordate: dacă cicatricile vor fi vizibile, locul unde vor fi ele localizate și cât timp va dura recuperarea;
- cum trebuie să se pregătească pentru intervenție;
- când se va putea întoarce la activitățile obișnuite;
- ce opțiuni are dacă rezultatul intervenției nu respectă termenii pe care i-a discutat?
- cum arată rezultatele unor intervenții similare anterioare din portofoliul medicului plastician;
- ce instrucțiuni trebuie să urmeze după tratament pentru optimizarea rezultatelor;
- care este investiția financiară totală.
Cum trebuie să se pregătească pacienta pentru intervenția de lifting facial?
- să nu fumeze cu cel puțin șase săptămâni înainte de operație, asta va facilita procesul de recuperare;
- este interzisă aspirina, precum și anumite medicamente anti-inflamatorii sau naturiste, care pot crește riscul sângerării;
- indiferent de tipul de procedură, hidratarea este foarte importantă, și anterior, dar și postoperator, pentru o recuperare sigură;
- pentru a facilita vindecarea și pentru a minimaliza riscul complicațiilor, trebuie să respecte întocmai recomandările medicului plastician cu privire la necesitatea de a slăbi înainte de intervenție;
- să se asigură că are un ajutor pentru treburilor casnice, dar și susține la externare.
Perioada postoperatorie: recomandări de la chirurgul plastician.
Liftingul facial determină un disconfort mic sau moderat, care însă poate fi controlat prin analgezice;
se recomandă măști de compresie pentru a limita acumularea de sânge sub piele precum apariția edemelor, acestea se vor diminua gradual timp de paisprezece zile;
pacienta trebuie să păstreze o poziție orizontală, deci poate sta în regim de dormitor primele 7 zile, important este să țină capul ridicat și să nu-l aplece în față;
e posibil să trebuiască să poarte tuburi de dren în primele patruzeci și opt de ore de la intervenție;
în unele cazuri se recomandă tuburile de dren în primele patruzeci și opt de ore de la intervenție;
este posibil ca pacienta să simtă gâtul țeapăn în primele zile de la operație; senzația de amorțire poate fi resimțită la nivelul lobilor urechii, feței și gâtului timp de câteva săptămâni de la operație;
sunt indicate comprese reci (fase moi înmuiate în apa rece și nu gheață) doar la nivelul ochilor (nu și pe pomeți ori pe gât);
să stea în poziție ridicată cât mai mult posibil, asta va favoriza reducerea tumefierii;
la o zi după operație va putea spăla delicat părul; să nu folosească un uscător de păr cu aer cald;
nu are voie să facă exerciții fizice epuizante în prima lună postoperator;
nu are voie să folosească make-up;
trebuie să evite expunerea la soare; să folosească crema de protecție, pălărie cu boruri largi și ochelari de soare;
- va trebui să doarmă într-o poziție înclinată; nu trebuie să doarmă pe burtă.
Care ar fi riscurile sau complicațiile posibile?
În funcție de predispoziția genetică, calitatea pielii și eforturile de întreținere a aspectului exterior. Mini-liftingul facial (piele puțină în exces și mobilizare superficială a mușchilor) are o durată mai scurtă - cinci ani. O procedură clasică de lifting (rearanjarea țesuturilor subcutanate și subminare semnificativă a pielii) va dura până la zece ani. Cu cât este mai extinsă procedura, cu atât va dura mai mult recuperarea, dar și efectele vor fi de lungă durată.
Care ar fi riscurile sau complicațiile posibile?
hematoamele și seroamele (acumulări de sânge sau fluid sub piele care vor trebui înlăturate);
reacție adversă la anestezie;
infecție, sângerare, inflamare;
modificări senzoriale;
cicatrici;
reacții alergice (la medicamentele sau materialele folosite în timpul operației);
necroza pielii este posibilă mai ales în zonele în care sutura este în tensiune, este mai frecventă la fumatori;
rezultate nesatisfăcătoare care pot necesita proceduri adiționale;
- provocarea în cazul acestei intervenții sunt nervii senzitivi și motorii ai feței. În timpul liftingului facial, există riscul de a leza o parte din acești nervi. Ele se estompează definitive în 2-3 luni de zile.