Anatolie Taran – maestrul chirurgiei estetice

cel mai bun doctor estetician Anatolie Taran

Abilitățile practice sunt extrem de importante pentru fiecare pacient ce pășește pragul unei clinici specializate în medicina estetică, însă decizia finală pacientul o ia după o consultație detaliată, bazată pe o comunicare eficientă. Relația medic-pacient este cu atât mai importantă în chirurgia plastică, datorită puternicei componente psihologice și efectului pe care îl au operațiile plastice asupra încrederii în sine. O interacțiune bazată pe încredere pornește de la atitudinea medicului față de pacient, al respectului față de acesta, de la abilitatea medicului de a asculta și înțelege nevoile, așteptările și percepția pacientului față de frumos.

Chirurgia estetică, plastică și reconstitutivă poate aduce viața pacientului la un nou nivel de confort, dar și s-o schimbe radical spre bine. Nu doar cei mânați de dorința de a fi mai atractivi caută un chirurg plastician bun, adesea talentul acestuia este necesar pentru a corecta malformații congenitale, cicatrici mari rămase în urma unor traume profunde sau pierderea unor părți ale corpului, cum ar fi în cazul mastectomiei. Asemenea pacienți, pășind pragul unui medic plastician, au în sfârșit șansa de a duce o viață normală și integră din punct de vedere fizic, psihologic și social.

Chirurgia estetică este un domeniu al medicinei care se dezvoltă fulgerător și este incorect să considerăm că are la bază interese mercantile. Oamenii dintotdeauna au tins spre ideal, spre căutarea frumosului și au apreciat ceea ce este plăcut privirii, încercând diverse metode de realizare a acestor scopuri. Atâta timp cât sănătatea și frumusețea merg mână la mână, chirurgia estetică este un produs al societății, dar și o metodă de a păstra frumusețea și agilitatea.

În societatea contemporană, chirurgia estetică devine din ce în ce mai populară, tocmai pentru că oferă soluții eficiente și accesibile pentru multe dileme, nu doar de ordin medical, dar și psihologic și social. Faptul că solicitările de servicii de chirurgie estetică sunt în continuă creștere demonstrează că pacienții au nevoie de aceste servicii, că există un grad de satisfacție crescut al beneficiarilor de aceste intervenţii medicale și că ele sunt indispensabile, în condițiile în care alte metode nu au oferit rezultatele scontate.

Pentru pacienții mai seniori - persoanele de vârstă medie și în etate, chirurgia estetică este o cale de a păstra aspectul tânăr, de a scăpa de riduri, greutatea în plus, pungile sub ochi, pleoapele ptozate etc. Rezultatelea contribuie la prelungirea perioadei de activitate profesională, aduc aprecierea familiei și schimbă atitudinea față de viață. Ori, anume atitudinea pozitivă crește activitatea fizică și mentală, le permite pacienților în vârstă să-și păstreze tonusul. Viața socială activă are un rol important în creșterea calității vieții, iar o psihosomatică sănătoasă înseamnă mai puține boli cronice – principala problemă a secolului XXI și prima cauză de mortalitate în lume.

Mulți pacienți, din cauza aspectului fizic neobișnuit (urechi clăpăuge, nas deformat, trăsături ce ies din tipare, greutate excesivă), rămân din copilărie cu sechele psihologice, din cauza hărțuirii semenilor și lipsei de încredere în sine. Aceste probleme nu sunt un verdict final, majoritatea pot fi rezolvate prin operații plastice, iar o dată cu rezultatul aceste persoane scapă definitiv de amintiri, emoții și sentimente negative, fără terapie și psiholog. În cazul copiilor, acest lucru poate fi remediat încă din copilărie, evitând astfel multe probleme care pot apărea ulterior.

Chirurgia estetică este o opțiune tot mai accesibilă, inclusiv în Moldova. De la tehnicile avansate la preparate moderne și clinici bine amenajate, acum există toate condițiile ca orice doritor să poată apela la un medic plastician, pentru a-și rezolva o dată și pentru totdeauna problemele.

Citește mai mult: Anatolie Taran - maestrul chirurgiei estetice http://vipmagazin.md/test/anatolie-taran-maestrul-chirurgiei-estetice/